Metode didactice utlizate în procesul de evaluare. Studiu de caz –
Utilizarea metodei portofoliului
Rezumat
Evaluarea alături de predare şi învăţare reprezintă o componenta esenţială a procesului de învăţământ deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.
Conceptul de evaluare a evoluat de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune stabilirea congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele operationale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.
Metodele de
evaluare indică calea prin care profesorul evaluează performanţele elevilor,
identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Din punct de vedere
istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale (evaluarea orală,
evaluarea scrisă şi evaluarea practică) şi metode moderne sau alternative.
Printre cele mai utilizate metodele alternative se numără: portofoliul,
proiectul, observarea sistematică a elevului, referatul, studiu de caz, eseul,
tehnica 3-2-1, investigaţia, metoda RAI, interviul şi autoevaluarea
Proiectul este o
metodă de evaluare modernă care permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de
a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru,
abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj
al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate ştii exact care este
contribuţia fiecărui elev la proiect.
Deoarece nu există
metodă perfectă de evaluare propun combinarea acestora astfel încât evaluarea
să ofere o imagine cât mai reală a cunoştintelor şi competenţelor pe care le
deţin elevii.
Cuvinte cheie:
evaluarea didactică, metode tradiţionale de evaluare,
metode alternative de evaluare, proiectul
Introducere
Evaluarea are un rol foarte important atât în viaţa
noastra de zi cu zi, cât şi în procesul
educaţional, deoarece ne permite să ne identificam punctele slabe şi
apoi să le corectăm. Din acest motiv am ales să tratez această temă şi să
identific care sunt metodele de evaluare care pot fi utilizate în procesul
didactic.
Lucrarea este structurata pe trei capitole. În primul
capitol am prezentat aspecte generale ale evaluării didactice: de când a
început să fie folosită, cum a evoluat conceptul în timp, care este rolul
evaluarii. În al doilea capitol am prezentat care sunt metodele traditionale şi
alternative care pot fi folosite în procesul de evaluare. Iar în al treilea
capitol am prezentat un model de proiect ce poate fi folosit la disciplina
Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profilul Servicii,
clasa a XII-a).
Capitolul 1. Evaluarea – o verigă importantă în procesul de învăţământ
1 1. Aspecte generale ale evaluării educaţionale
Principalul rol al evaluării este acela de a îmbunătăţii
calitatea unei activităţii.. Conform metodei de creştere a calităţii „Ciclul
Deming” realizată de Edwards Deming, evaluarea reprezintă una dintre cele mai
importante componente în procesul de îmbunătăţire a unei activităţi.
Figura nr. 1 Ciclul Deming[1]
În procesul de învăţământ, evaluarea a apărut târziu,
tocmai pe la începutul secolului al-XII-lea. Prima evaluare datată a fost în
anul 1215, la Universitatea din Paris, care a introdus pentru prima dată un
examen oral pentru absolvire şi anume susţinerea unei lucrării. Primul examen
scris a fost utilizat la Trinity College of Cambridge în anul 1702, pentru
verificarea pregtirii studenţilor la matematică. Datorită constituirii şi
dezvoltării sistemelor de învăţământ, a organizării lor în ansambluri de
instituţii şcolare ordonate ierarhic si pe profiluri de formare, corelate
structural şi functional, tehniciile de evaluare orală şi în scris s-au
răspândit şi perfecţionat relativ repede.[1]
Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o
componenta esenţială a procesului de învăţământ deoarece furnizează informaţii
despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.[2] Informaţiile obţinute în urma
evaluării ajută la îmbunătăţirea activităţii de predare-învăţare.
Pshiologul francez Henri
Pieron a fost primul care a efectuat cercetări ştiinţifice asupra evaluării
didactice şi care a propus termenul „docimologie”[3]. Termenul de docimologie
provine din cuvântul grecesc „dokime” care înseamna probă, încercare. Henrii
Pieron considera că docimologia este ştiinţa care se ocupa cu „studiul
sistematic al examenelor (moduri de notare, variabilităţi inter şi intra
individuale ale examinatorilor, factori subiectivi)”[4]
Paradigma docimologică
fost marcată în timp de următoarele patru concepţii[5]:
1.
evaluarea
„comparativă” a cărei funcţie principală era de a compara elevii şi de a-i clasifica, raportându-i pe unii la alţii,
acordându-le diplomă sau alte distincţii după nivelul lor de reuşită;
2. evaluarea „prin obiective” care are ca rol să
furnizeze informaţii funcţionale, permiţând elevilor să se situeze în
raport cu atingerea obiectivelor comune
pentru toţi elevii – (standarde unitare) şi oferind soluţii de ameliorare;
3.
evaluarea
„corectivă”, care are ca scop să ofere elevului informaţii suplimentare în
funcţie de dificultăţile constatate pentru a-i facilita învăţarea;
4.
evaluarea „conştientizată”
sau „formatoare” care favorizează
participarea activă şi autonomia elevului, furnizându-i repere explicite, în
scopul de a lua în mâini propria transformare, fiind conştient de propriile
dificultăţi şi lacune.
Conceptul de evaluare a evoluat
şi el de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal între evaluare şi
măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune
stabilirea congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele
operationale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de
judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.[5]
Proforii
univeristari Potolea Dan şi Marian Manolescu au surprins în cursul „Teoria şi
practica evaluării educaţionale ” avantajele şi dezavantajele modului de a
gândi evaluarea din perspectiva celor trei etape.(tabelul nr. 1)
Tabel
nr. 1 Avantajele şi dezavantajele celor trei perspective ale evaluării
Evaluare = Măsuratoare
|
|
Avantaje:
-
asigură
obiectivitate şi fidelitate pentru măsurare;
-
a determinat efectuarea de măsuratori
stiinţifice;
-
informaţiile au
fost „matematizate”.
|
Dezavantaje:
-
datele care nu
pot fi măsurabile nu pot fi evaluate;
-
pot rămâne în
afara evaluării aspecte importante care nu pot fi măsurate
-
costuri ridicate
deoarece predomină testele standardizate care sunt costisitoare şi greu de
realizat.
|
Evaluare = Măsurare prin obiective
|
|
Avantaje:
-
presupune
existenţa unor obiective şi criterii
cu care să se determine rezultatele elevilor/studenţilor;
-
cu ajutorul
obiectivelor stabilite se pot emite informaţii despre procesul de instruire
şi despre performanţele elevilor;
-
furnizează date
asupra elevului dar şi asupra programului de instruire în care acesta este
implicat;
-
asigură
retroacţiune imediată.
|
Dezavantaje:
-
evaluarea se
centrează restrictiv pe obiective, adesea vizând doar comportamente
observabile şi măsurabile din domeniul
cognitiv şi motor;
-
utilizarea desă a
evaluării prin obiective, poate duce la o tehnicitate excesivă din partea
evaluatorului;
-
se insistă mai
mult pe rezultatul final al evaluării decât pe procesul evaluativ;
|
Evaluare = Apreciere
|
|
Avantaje:
-
pot fi evaluate o
gamă mai mare de variabile;
-
poate fi folosită
experienţa evaluatorului;
-
nu necesită timp
pentru analiza datelor.
|
Dezavantaje:
-
criteriile de
evaluare sunt abigui;
-
poate fi
contestate;
-
obiectivitate
evaluării este influenţată de evaluator;
-
se sprijină mai
mult pe experienţa evaluatorului, pe rutină.
|
Evaluarea în învățământul tradițional măsura şi aprecia
cunoştinţele elevilor şi punea accentual pe aspectul cantitativ şi anume cât de
multă informaţie ştie elevul, pe când evaluarea modernă măsoară şi apreciează
capacităţile elevilor (ce ştie şi ce poate să facă elevul) şi pune accentual pe
elementele de ordin calitativ.
1 2. Tipuri de evaluări
Pe parcursul procesului didactic pot fi utilizate
urmatoarele tipuri de evaluări [5]: evaluarea iniţială, evaluarea formativă si
formatoare şi evaluarea sumativă.
Evaluarea iniţială
este realizată la începutul procesului de învăţare fiind necesară pentru
pregătirea optimă a unui program de instruire. Aceasta nu nu are rolul de
control, ci este utilizată pentru a cunoaşte comportamentul cognitiv al
elevului, dacă acesta dispune de pregătirea necesară procesului educaţional
(cunoştinte, capacităţi, abilităţi, etc). Acest tip de evaluare are două
funcţii: de diagnostic şi predictivă arătând condiţiile în care cursanţii vor
putea să asimileze conţinutul noului program de instruire. Astfel, dacă în urma
acestei evaluări se constată că cursanţii au anumite carenţe, profesorul
trebuie să organizeze înaintea începerii
noului curs, un modul de recuperare pentru întreaga clasă sau doar cu anumiţi
elevi.
Evaluarea formativă şi formatoare indică faptul ca
aceasta trebuie să fie făcută pe tot parcursul procesului de predare-învăţare.
Aceasta are rolul de a remedierea lacunelor sau erorilor săvârşite de elevi,
Acest tip de evaluare nu are scopul de a realiza un clasament al elevilor, ci
de a compara performanţele elevilor cu anumite criterii stabilite dinainte.
Funcţia principală a evaluării formative
şi formatoare este aceea de a lămuri/ conştientiza elevul asupra a ceea ce
trebuie să înveţe şi a face funcţională reglarea şi autoreglarea didactică.
Evaluarea
sumativă are rolul de a realiza un bilanţ la sfârşitul parcurgerii unui
ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar. La sfărşitul
acestei evaluări se acorda o notă, un calificativ sau un ceritificat sau
diplomă. Din acest motiv mai este cunoscută ca fiind evaluarea
certificativă.[6] Deoarece este realizată la sfărşitul unui proces de educaţie
aceasta nu mai poate influenţa cu ceva ameliorarea rezultatelor şi refacerea
procesului deja parcurs, dar oferă învăţăminte pentru desfăşurarea unei
viitoare activităţi didactice.
Este greu să
se facă o delimitare clară între evaluarea sumativă şi cea formativă-formatoare,
deoarece înseşi evaluările care sunt apreciate de cadrul didactic ca fiind
formative îl îndreptăţesc pe acesta să acorde note sau calificative, ori
într-un asemenea context, aşa-zisa evaluare formativă nu este, nici mai mult
nici mai puţin, decât o evaluare sumativă deghizată.
Pentru ca
procesul de învătământ să fie eficient este necesar ca pedagogul să utilizeze
toate formele de evaluare.
În urma
acestor tipuri de evaluări putem stabili funcţiile evaluării şi anume[7]:
·
funcţia descriptivă
– „Tu te situiezi la acest nivel....”
·
funcţia diagnostic
– „pentru că ai aceste lacune”
·
funcţia prognostică
şi motivaţională – „ar trebui sa faci ...ca să ajungi...”
Evaluarea nu
trebuie concepută numai ca un mijloc de control sau de măsurare obiectivă, ci
presupune şi un proces de formare a elevului. Astfel, evaluarea elevului are
mai multe roluri care sunt prezentate în imaginea de mai jos.
Structura acţiunii de evaluare didactică include trei
operaţii:
·
măsurarea;
·
aprecierea;
·
decizia.
Măsurarea este operaţia de evaluare bazată pe
înregistrarea cantitativă a informaţiilor cu ajutorul unor instrumente de
evaluare.
Aprecierea este operaţia de evaluare care se referă la
emiterea unei judecăţi de valoare în funcţie de anumite criterii calitative,
specific pedagogice, independente în raport cu instrumentele de măsură folosite
în cadrul procesului de învăţământ şi în care profesorul joacăun rol foarte
important întrucât, el pe baza propriei experienţe asigură o diagnoză care să
identifice dificultăţile de învăţare şi să le remedieze. Aprecierea se
finalizează fie cu un rezultat cantitativ-nota, fie cu unul
calitativ-calificativul. În apreciere intervin cel mai mult obiectivele
stabilite la
începutul procesului instructiv-educativ, dar apar şi nivelul clasei,
nivelul unui grup din clasă, progresul/regresul fiecărui elev în parte.[8]
Decizia exprimă scopul
evaluării şi implică evaluatorul în rolul de factor decizional:
stabilirea obiectului evaluării (ce se doreşte a fi evaluat) în concordanţă cu
obiectivele deciziilor care urmează să fie adoptate, adoptarea
de măsuri amelioratorii
pentru etapele următoare ale procesului de învăţământ. Putem spune că
decizia prelungeşte actul aprecierii într-o notă,
caracterizare, hotărâre, recomandare şi vizează măsuri de îmbunătăţire a
activităţii în etapele următoare.[9]
În vederea eficentizării procesului de evaluare,
evaluatorul trebuie să răspundă la urmatoarele întrebări:
Ø Ce evaluǎm?
Ø De ce evaluăm?
Ø Cui serveşte evaluarea?
Ø Pe cine evaluǎm?
Ø Când evaluǎm?
Ø Cum evaluăm?
Pentru a fi contribui la îmbunătăţirea procesului educaţional, evaluarea trebuie să fie:
Pentru a fi contribui la îmbunătăţirea procesului educaţional, evaluarea trebuie să fie:
· validă şi credibilă
- aceste două caracteristici ale evaluării de calitate sunt interdependente. Evaluarea
trebuie să evalueze ce şi-a propus să evalueze;
· practică –
evaluarea nu trebuie să fie excesiv de dificilă sau costisitor de
implementat;
· utilă – să evalueze munca elevului şi să se
facă în conformitate cu nişte criterii de performanţă clari;
· obiectivă.
Evaluatorul
trebuie să aleagă o metoda de evaluare adecvată care să genereze informaţii
valide şi credibile. Totodată, metoda aleasă să îndeplinească caracteristicile de mai sus.
Capitolul 2. Metode
tradiţionale şi alternative utilizate în procesul didactic
Conceptul de metodă provine din limba greacă (“methodos”) şi semnifică “drumul spre” sau “calea de
urmat”.[10] Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează
performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale procesului
didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate
în metode tradiţionale şi metode moderne sau alternative. Sunt numite metode
tradiţionale deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai
frecvent deoarece aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra
nivelului de pregătire a clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi
o sancţionare.
Metodele de evaluare alternative sau moderne indică
faptul ca acestea s-au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se
utilizează ori în locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.
Figura nr. 4 Metodele de evaluare tradiţionale şi alternative
2.1 Metode de evaluare tradiţionale
Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare
utilizată în activitatea instructiv-educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat
între profesor şi elev, prin care primul urmăreşte să obţină informaţii cu
privire la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul
precum şi capacitatea acestuia de a opera cu ele.[11] Cu prilejul
examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la
o anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu
întrebări suplimentare atunci când se află în impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele
socio-umane care au ca obiectiv formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil
de surprins prin intermediul altor metode de evaluare.[12]
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje[13]:
· oferă un feed-back
rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele neînţelegeri;
· dezvoltă
capacitatea de comunicare a elevului;
· permite cunoaşterea
capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta operează cu
noţiunile asimilate;
· intensifică interacţiunea
dintre profesor şi elev;
· oferă posibilitatea
profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate în
funcţie de calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp
pentru evaluarea întregului colectiv de elevi, are un grad scăzut de
obiectivitate putând fi influenţată de starea examniatorului, de gradul diferit
de dificultate ale întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea
elevilor de a se exprima în scris, fără
intervenţia profesorului, cunoştiinţele dobândite. Această metodă se
concretizează prin: lucrări de control
curent, a lucrărilor de control date la încheierea unei unităţi de învăţare, a
unui semestru (teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi
într-un timp relativ mic, iar comparativ cu evaluarea orală prezintă un grad
mai mare de obiectivitate, deoarece
rezultatele sunt raportate la
criterii unice de evaluare. Prin
această metodă se asigură uniformitatea evaluării. Din păcate feed-back-ul
activităţii nu este atât de rapid ca cel de la evaluare, nu este
posibilă orientarea elevilor prin
întrebări ajutătoare către un
răspuns corect în cazul neînţelegerii cerinţei, corectarea probelor
scrise solicită resurse mari de timp.[14]
Totodată, în cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul nu
poate cere lămuriri suplimentare elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.
Evaluarea prin
probe practice vizează să identifice
capacitatea elevului de a aplica practic cunoştinţele teoretice dobândite. Această
metodă reprezintă liantul între „a ştii” şi „a face” şi se aplică atunci când
se evaluează conţinutul practic şi experimental al instruirii, oferind
informaţii de asemenea cu privire la
însuşirea conţinutului conceptual, fiind utilizată în special la disciplinele:
educaţie tehnologică, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică,
matematică, fizică, chimie, biologie, informatică.[15]. Evaluarea prin
intermediul probelor practice oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece
produsele realizate pot fi analizate prin raportare la criterii obiective
precise.
2.2 Metode de
evaluarea moderne/alternative
Metodele alternative de evaluare cel mai frecvent
folosite la ora actual în învăţământul românesc sunt:
Ø Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului
elevilor în timpul activităţilor didactice;
Ø Referatul;
Ø Portofoliul;
Ø Proiectul;
Ø Autoevaluarea.
Observarea
sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor
didactice furnizează o serie de informaţii utile, greu de obţinut
pe alte căi constând în consemnarea metodică, fidelă şi intenţionată a
diferitelor manifestări de comportament individual aşa cum se prezintă ele în
fluxul lor natural de manifestare şi are la bază motivaţia de a cunoaşte personalitatea elevului, a
intereselor şi preocupărilor lui vis-a vi de activitatea şcolară, atitudinile
sociale şi comportamentul lui în public.[16] Datele observate pot fi colectate
în jurnalul sau caietul profesorului
şi pot fi
utilizate prin asociere
cu alte metode de evaluare.
Avantajul
acestei metode e
de natură psihopedagogică, determinând comportamentele reale din clasă,
evidenţiindu-se ca foarte utilăîn situaţia elevilor cu cerinţe speciale,
însăare şi
dezavantajul căeste mult subiectivă, cere mult timp şi necesită folosirea şi a altor metode de
evaluare.
Referatul reprezintă o modalitate de evaluare a gradului în care
elevii sau studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o
temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă. Acesta permite
abordarea unor domenii
noi şi realizarea
unor conexiuni intercurriculare şi transcurriculare, având un
caracter integrator.[17] El este întocmit fie pe baza unei
bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii
prealabile efectuată de elev. Referatul trebuie să cuprindă atât opiniile
autorilor studiaţi cât si opinia elevului cu privire la probema analizată.
Portofoliul este metoda de evaluare ce urmăreşte progresiv, pe durate
mari de timp, nivelul performanţelor şcolare ale elevilor obţinute în urma unor
activităţi la care se folosesc metodele
şi tehnicile uzuale de evaluare: probele scrise, observaţia sistematică,
proiectul, autoevaluarea, etc.[18] Deoarece aceasta conţine rezultatele
obţinute prin alte metode de evaluare, putem spune ca portofoliul reprezintă
cartea de vizită a elevului.
Este o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor
şcolare şi a progreselor înregistrate de elev, uşurând astfel urmarirea evoluţiei
elevului de la un semestru la altu, de la un an la altu sau chiar de la un
ciclu de învăţământ la altu.
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluarea, deoarece
implică abordarea completă a unei teme şi cuprinde de obicei şi o parte
practică experimentală.[19] Proiectul poate fi realizat atât individual cât şi
în grup şi necesită o perioadă mare de tip pentru realizare.
Această formă de
evaluare este preferată în ultimii anii de elevi deoarece aceştia au
posibilitatea să conceapă un proiect pe un subiect care îi interesează, astfel
aceştia sunt foarte motivaţi să realizeze un proiect bun şi nu percep această
metodă ca fiind una de evaluare. Proiectul permite astfel evaluarea unor
capacităţi superioare ale elevilor, atitudini, aptitudini, deprinderi[19]:
Ø capacitatea de a selecta informaţiile utile în vederea
realizării proiectului;
Ø capacitatea de identifica şi utiliza metode de lucru
adecvate îndeplinirii obiectivelor;
Ø abilitatea de a utiliza corespunzător echipamentele şi
instrumentele necesare conceperii proiectului;
Ø abilitatea de a finaliza un produs;
Ø lucru în echipă (în cazul proiectelor în echipă);
Ø capacitatea de a susţine proiectul realizat, evidenţând
aspectele relevante.
Printre avantajele utilizării proiectului ca modalitate
de evaluare se numără faptul că stimulează creativitatea, creşte încrederea
elevului în forţele proprii, dezvoltă abilităţi de gestionare a timpului, a
emoţiilor (prin suţinerea repetă a proiectelor în faţa clasei), dezvolta
capacitatea de a lucra în echipă. Faptul că necesită mult timp pentru
organizare, desfăşurare şi evaluare, existând astfel riscul ca interesul elevului
faţă de proiect să scadă, reprezintă cel mai mare dezavantaj al acestei metode.
Autoevaluarea reareprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ
ridicat, prin implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate, pe baza
unor criterii de evaluare stabilite şi comunicate anterior de către profesor în
colaborare sau nu cu ei.[20] Această metodă îi responsabilizează pe elevii faţă
de activitatea şcolară şi le dezvoltă capacitatea de autocunoaştere.
Autoevaluarea se poate realiza prin: autocorectare, autonotare controlată,
notarea reciprocă între elevi, metoda de apreciere obiectivă a personalităţii.
Capitolul 3. Utilizarea
proiectului ca metoda de evaluare la disciplina Mediul concurenţial al
afacerilor (filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a)
Proiectul este o metodă complexă de evaluare, individuală
sau de grup care este foarte eficientă în
special în cazul abordării temelor interdisciplinare, tocmai
pentru că, prin natura sarcinilor pe care le propune, solicită transferul de
cunoştinţe şi competenţe dobîndite în cadrul altor discipline şi valorifică
foarte mult competenţele transverale precum: competenţele de comunicare,
negociere, planificare, organizare. Această metodă
permite aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare şi indentificarea
unor calităţi individuale ale elevilor.[21]
Din aceste motive am ales să utilizez metoda proiectului pentru evaluarea
formativă la disciplina Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică,
profil Servicii, clasa a XII-a ).
Tema: Analiza mediului
concurenţial al unei firme
Obiectivele evaluării:
O1. Să identifice concurenţii
firmei.
O2. Să determine punctele tari şi slabe ale ofertei proprii
prin compararea cu cea a concurenţilor.
O3. Să identifice modalităţile de creştere a
eficienţei economice la nivel de firmă.
Planificarea activităţii:
·
Stabilirea
obiectivelor proiectului şi a criteriilor de evaluare;
·
Formarea grupelor;
·
Stabilirea temei
proiectului (pe ce firma vor efectua cercetarea) – profesorul poate face
propuneri, dar elevii sunt cei care aleg tema proiectului;
·
Distribuirea
responsabilităţilor în cadrul grupului şi efectuarea diagramei Gantt;
·
Identificarea
surselor de informare (profesorul poate îndruma elevul în identificarea
surselor bibliografice necesare);
3. Cercetarea
propriu-zisă
4. Realizarea
materialelor
5. Prezentarea proiectului în faţa clasei
6. Evaluarea
Procesul de evaluare a
proiectelor prezentate se va face pe baza următoarelor criterii (tabelul nr. 2):
Tabelul nr. 2 Criterii de evaluarea a proiectului
Denumirea criteriilor
|
Numarul de puncte
|
I. Evaluarea
conţinutului lucrării
|
60
|
1. Titlul lucrării este formulat clar şi concis
|
1
|
2. Structura şi stilul lucrării
|
10
|
2.1. structura (introducere, cuprins,
concluzii, bibliografie)
|
3
|
2.2. stilul (redactare, logica derulării,
expresivitatea ilustraţiilor grafice)
|
7
|
3. Conţinutul teoretic
|
13
|
3.1. reflectarea conceptelor, teoriilor,
noţiunilor; folosirea corectăa acestora
|
7
|
3.2. utilizarea
bibliografiei (este legată strict de subiect, grad de prelucrare,
actualitatea surselor folosite etc.)
|
6
|
4. Cercetarea aplicativă
|
36
|
4.1. complexitatea
cercetării
|
7
|
4.2. alegerea metodelor,
tehnicilor şi instrumentelor folosite; corectitudinea şi oportunitatea
acestora
|
9
|
4.3. profunzimea analizei
şi pertinenţa concluziilor
|
10
|
4.4. originalitatea
demersului de cercetare
|
5
|
4.5. creativitatea;
inovarea
|
5
|
II. Evaluarea
susţinerii
|
40
|
5. Siguranţa şi persuasiunea expunerii
|
20
|
5.1. stăpânirea temei
|
7
|
5.2. concizia şi logica
expunerii;
|
7
|
5.3. folosirea
materialelor expozitive şi expresivitatea acestora
|
6
|
6. Claritatea şi siguranţa răspunsurilor la întrebări
|
10
|
7. Participarea la dezbateri pe baza proiectelor prezentate de ceilalţi
colegi
|
10
|
Total
|
100
|
Utilizarea acestei metode permite elevilor să îşi
dezvolte abilităţile de a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona
eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa
muncii. Totodată permite evaluarea competenţelor şi a cunoştintelor dobândite
de elevi în urma procesului didactic.
Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu
că evaluatorul nu poate ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la
proiect.
Concluzii
Metodele pot fi clasificate din punct de vedere istoric
în metode tradiţionale şi metode moderne sau alternative. Sunt numite metode
tradiţionale deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai
frecvent deoarece aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra
nivelului de pregătire a clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi
o sancţionare. Metodele de evaluare alternative sau moderne indică faptul ca
acestea s-au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori
în locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.
Utilizarea metodelor alternative de evaluare, încurajează
crearea unui climat de învăţare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluaţi în
mediul obişnuit de învăţarea.
Proiectul este o metodă de evaluare modernă care permite
elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă, de a se organiza, de
a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai
mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu
că evaluatorul nu poate ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la
proiect.
Deoarece şi metodele de evaluare moderne au anumite
lipsuri, dezavantaje, propun combinarea acestora astfel încât evaluarea să
ofere o imagine cât mai reală a cunoştintelor şi competenţelor pe care le deţin
elevii.
Bibliografie
1.
LICHIARDOPOL,
Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012, p.5, http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf (accesat la data 16.06.2014)
2.
NICU, Adriana, Teoria
şi metodologia evaluării, 2014, p. 5, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf (accesat la data
16.06.2014)
3.
POTOLEA, Dan, Teoria
şi practica evaluării educaţionale, 2005, p.15, ISBN 973-0-04233-0, http://goo.gl/1zHJ8g (accesat la data 16.06.2014)
4.
STAN, Adrian,
Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu
şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 25, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 16.06.2014)
5.
MANOLESCU, M.,
Calitate, inovare, comunicare în sistemul de formare continuă a didacticienilor
din învăţământul superior - Evaluarea
şcolară, 2013, p. 4, http://portal.didacticieni.ro/documents/41587/41631/Didacticienii+-+prezentare+Predeal-+7+sept.pdf (accesat la data
16.06.2014)
6.
http://profreligie.weebly.com/uploads/2/1/1/5/211504/evaluare2_2009.pdf (accesat la data
16.06.2014)
7.
TRANDAFIR, Viorica,
Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de evaluare în
învăţământul primar, 2013, p. 21, http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
8.
STAN, Adrian,
Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu
şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 34, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 16.06.2014)
9.
NICU, Adriana,
Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 8, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf (accesat la data
16.06.2014)
10. TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode
tradiţionale şi alternative de evaluare în învăţământul primar, 2013,p. 24 http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
11. NAELA, Costică, Didactica biologiei, 2012, p. 217, http://www.scribd.com/doc/203859469/COSTICA-NAELA-Suport-Curs-Didactica-Specialitatii-Biologie (accesat la data 17.06.2014)
13. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii
evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 73, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
18.06.2014)
14. NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p.
24, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf (accesat la data
18.06.2014)
15. http://class10c.wikispaces.com/file/view/Evaluarea+invatarii+prin+integrarea+Tehnologiei+Informatice+si+a+Comunicarii.pdf (accesat la data
18.06.2014)
16. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii
evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 74, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
18.06.2014)
18. IANOVICI, Nicoleta, Metode didactice în predarea,
învăţarea şi evaluarea la biologie, 2009, p.107, http://www.researchgate.net/publication/235922087_Metode_didactice_in_predare_invatare_si_evaluare_la_Biologie (accesat la data 18.06.2014)
19. http://class10c.wikispaces.com/file/view/Evaluarea+invatarii+prin+integrarea+Tehnologiei+Informatice+si+a+Comunicarii.pdf (accesat la data 18.06.2014)
20. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii
evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 84, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data
18.06.2014)
21. http://www.asociatia-profesorilor.ro/metode-alternative-de-evaluare-proiectul-si-portofoliul.html (accesat la data 19.06.2014)
22. DOGARU, Mariana, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea
profesională a cadrelor didactice din mediul urban, 2011, p. 8, http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf (accesat la data
16.06.2014)
Bibliografie imagini
1.
DOGARU, Mariana,
Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din
mediul urban, 2011, p. 8, http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf (accesat la data
16.06.2014)
2.
LICHIARDOPOL,
Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012, p.11, http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf (accesat la data 16.06.2014)
3.
Realizat de autor
pe baza informaţiilor de pe site-ul https://mts-sm.wikispaces.com/file/view/Evaluare.pp
Comentarii